Instanța a dispus reluarea urmăririi penale într-un dosar instrumentat de procurorii PCCOCS, în care Oleg Gutium apare ca principalul suspect. Este vorba despre aproximativ opt milioane de lei destinați remunerării autorilor și artiștilor, care, potrivit materialelor cauzei, ar fi fost sustrași printr-o schemă ilegală.
Dosarul vizează suspiciuni de escrocherie și delapidare a remunerației provenite din drepturile de autor și drepturile conexe. Alături de Oleg Gutium figurează interpusul său, Veaceslav Daniliuc, administrator al Asociației Naționale pentru Protecția Creației Intelectuale (ANPCI).
Reluarea urmăririi penale redeschide investigațiile asupra modului în care au fost folosiți banii. Anterior, publicația „Casa de Nebuni” a prezentat câteva extrase bancare din cadrul dosarului, din care ar reieși un circuit complex de transferuri prin intermediul asociației obștești ANPCI: banii, contrar destinației lor, ajungeau în conturile unor birouri de avocați, iar ulterior erau extrași în numerar.
Potrivit aceleiași publicații, Oleg Gutium și Veaceslav Daniliuc ar fi scăpat anterior de dosarul penal în urma intervenției fostului director al AGEPI, Eugeniu Rusu, care ar fi oferit un răspuns fals, pentru a induce ancheta în eroare și a acoperi lipsa controalelor care nu au fost efectuate în anii 2021–2022. În această perioadă, susține publicația, Oleg Gutium, cu aprobarea tacită a lui Eugeniu Rusu, ar fi prejudiciat în cea mai mare măsură interesele autorilor.
Instanța a dispus reluarea examinării cauzei deoarece procurorul de caz ar fi refuzat să verifice modul de utilizare a fondurilor, limitându-se la o abordare formală, fără a analiza traseul banilor și beneficiarii reali. Toate circumstanțele care au stat la baza clasării dosarului urmează să fie reevaluate.
În cazul în care Oleg Gutium și Veaceslav Daniliuc vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 8 la 15 ani, amendă de la 15.000 la 20.000 de unități convenționale și privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. Totodată, organul de urmărire penală va fi obligat să întreprindă toate măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi, în valoare de 8 milioane 400 de mii de lei, de la persoanele vinovate — în speță, Gutium Oleg și Daniliuc Veaceslav.
Publicația anunță că va continua să urmărească evoluția dosarului, având în vedere interesul public major și plângerile parvenite din partea comunității artistice.