Satul Borogani, cel mai mare din raionul Leova, nu are nevoie să fie „salvat” prin amalgamare, ci de sprijin pentru a continua să se dezvolte. Mesajul aparține primarei Elena Savițchi, care susține că eficiența unei primării nu se măsoară doar în numărul de locuitori.
„Atunci când analizăm o administrație publică locală cât este ea de bună și competentă, trebuie de analizat din mai multe puncte de vedere. Nu cât e de mare primăria, dar capacitatea ei de a atrage investiții, de a gestiona, de a implementa proiecte, de a mobiliza comunitatea, de a crea și a presta servicii și multe, multe altele”, a declarat primara în cadrul unei dezbateri la IPN cu tema „Amalgamarea voluntară, pe ultima sută de metri. Criterii pentru amalgamarea normativă”.
În localitate au fost deja realizate mai multe proiecte: aprovizionarea cu gaze și apă, iluminatul stradal modern și serviciul de salubrizare cu colectare selectivă a deșeurilor. În opinia primarei, acestea demonstrează că administrația locală poate mobiliza comunitatea și atrage investiții.
Borogani este situat la hotarul cu UTA Găgăuzia și este izolat geografic de alte localități din raion. Cea mai apropiată localitate cu care satul ar urma să se unească este orașul Iargara, aflat la aproximativ 10 kilometri, însă drumul de acces este într-o stare foarte proastă. Primara afirmă că a solicitat reabilitarea acestuia și că, deși fusese inclus în Programul Național de Reabilitare a Drumurilor pentru 2026, ulterior a fost anunțată că lucrările nu vor fi efectuate.
În aceste condiții, Elena Savițchi susține că Borogani ar fi trebuit să fie centrul administrativ al viitoarei unități, având în vedere numărul populației. Ea a propus ca administrația să aibă două sedii, unul la Iargara și unul la Borogani, iar resursele să fie repartizate în funcție de numărul locuitorilor.
Procesul de amalgamare voluntară nu a fost însă finalizat: doar 5,5% dintre persoanele consultate s-au pronunțat în favoarea fuziunii, iar Consiliul local nu a votat proiectul de decizie, ținând cont de rezultatele consultărilor.
Primara subliniază că nu se opune amalgamării în sine, ci modului în care este aplicată reforma în cazul comunităților cu particularități geografice și administrative. Ea pledează pentru o amalgamare etapizată și pentru evaluarea rezultatelor primelor unități create prin reformă, înainte de aplicarea la scară largă.
Un alt risc invocat este depopularea: dacă centrul administrativ va fi stabilit la Iargara, locuitorii din Borogani, în special tinerii, ar putea fi tentați să plece spre Comrat, unde au mai multe oportunități și locuri de muncă. Obiectivul reformei, insistă primara, ar trebui să fie îmbunătățirea serviciilor pentru cetățeni, nu doar obținerea unor stimulente financiare.