Ofițeri ai Centrului Național Anticorupție ar fi descins, în această dimineață, cu percheziții la Inspectoratul de Poliție Briceni, susțin sursele PulsMedia din nordul Republicii Moldova.
Potrivit informațiilor preliminare, în urma acțiunilor de urmărire penală ar fi fost reținut șeful-adjunct al IP Briceni, Vasile Cociurcă, vizat într-un dosar de trafic de influență.
Ulterior, aceleași surse au relatat că aproximativ șapte persoane, inclusiv civili, ar fi fost reținute pentru 72 de ore. Până la această oră, CNA, Inspectoratul General al Poliției și Ministerul Afacerilor Interne nu au confirmat, dar nici nu au infirmat acțiunile de urmărire penală și nu au venit cu o reacție publică.
Rămâne de văzut ce urmează în acest dosar.
Sursă