ALERTĂ PE BUGETUL SĂNĂTĂȚII: o majorare cu 10% a salariilor medicilor ar costa 1,1 miliarde de lei — de unde vor veni banii?

2 Min Read

O majorare cu 10% a salariilor angajaților din instituțiile medico-sanitare publice finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală ar costa cel puțin 1,1 miliarde de lei în 2027. Estimările au fost prezentate de Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) la ședința Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Potrivit directorului general al CNAM, Ion Dodon, dacă majorarea ar fi de 15%, necesarul financiar ar sări la aproximativ 1,65 miliarde de lei. Oficialul precizează că valoarea exactă a unei eventuale creșteri salariale urmează să fie stabilită în funcție de resursele disponibile în fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală.

Totodată, potrivit estimărilor, veniturile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală ar urma să crească anul viitor cu aproximativ 1,47 miliarde de lei. Reprezentanții CNAM au precizat însă că acești bani nu pot fi direcționați integral către salarii, pentru că din aceleași fonduri sunt finanțate și alte cheltuieli, inclusiv medicamentele compensate și serviciile medicale.

În prezent, aproximativ 75% din cheltuielile instituțiilor medico-sanitare finanțate din aceste fonduri merg către salarizare, iar peste 12% – către medicamente și alimentația pacienților. De aceea, CNAM susține că trebuie menținut un echilibru între eventualele majorări salariale, finanțarea serviciilor medicale și investițiile în infrastructură.

Secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Andrei Uncuța, a declarat că autoritățile caută surse de venit pentru creșterea salariilor, însă o decizie va fi luată abia după definitivarea datelor macroeconomice și stabilirea resurselor disponibile pentru anul viitor. La rândul său, președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Igor Zubcu, a cerut ca eventualele majorări să nu creeze discrepanțe între angajații care îndeplinesc aceleași funcții, indiferent de sursa de finanțare a salariilor.

Subiectul a fost abordat în contextul modificărilor salariale pregătite pentru sectorul public de la 1 ianuarie 2027. Personalul instituțiilor medico-sanitare publice finanțate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală nu este salarizat în baza Legii 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, astfel că eventualele majorări pentru această categorie trebuie stabilite separat.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *