ALARMĂ LA POMPE: Moldova mai are motorină pentru doar 10 zile. Ministrul Energiei: „Ne așteptăm la probleme de aprovizionare”

3 Min Read

Republica Moldova dispune în prezent de stocuri de motorină pentru aproximativ zece zile și de benzină pentru circa 23 de zile, a anunțat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

Oficialul afirmă că situația este gestionabilă, însă recunoaște că piața internațională a produselor petroliere traversează o perioadă dificilă, în special din cauza deficitului de motorină și a problemelor de rafinare și transport.

O veste bună totuși: numărul stațiilor de alimentare care rămân temporar fără produse petroliere s-a redus considerabil. Dacă anterior erau raportate aproximativ 75 de benzinării fără carburanți, în prezent ar mai fi între șase și opt.

„În contextul situației globale se observă la moment o accentuare a deficitului de motorină pe piața internațională”, a declarat Dorin Junghietu în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei.

Ministrul a precizat că dificultățile de disponibilitate se resimt nu doar în cazul motorinei, ci și pe segmentul combustibilului pentru aviație. Una dintre cauzele principale este reducerea capacităților de rafinare în mai multe regiuni, ceea ce limitează oferta într-un moment în care cererea rămâne ridicată.

Potrivit datelor prezentate de oficial, cotația Platts pentru motorină a depășit 1.600 de dolari pentru o tonă, iar petrolul Brent s-a apropiat în ultimele zile de nivelul de 108 dolari pentru un baril. Evoluția prețurilor este influențată și de perturbările din Orientul Mijlociu.

Un factor important îl reprezintă problemele apărute la conducta East-West din Arabia Saudită, care transportă petrol din estul țării către portul Yanbu de la Marea Roșie. Conducta a fost avariată în urma unor atacuri cu drone, iar Arabia Saudită a suspendat temporar operațiunile, ceea ce a afectat o parte dintre livrările destinate Europei și Asiei.

„Ne așteptăm în situația dată la probleme de aprovizionare în următoarea perioadă. Probleme potențiale de aprovizionare regională, nu anume pentru Republica Moldova, dar și de disponibilitatea produsului”, a declarat ministrul.

Totuși, acesta susține că Republica Moldova nu se confruntă în prezent cu o lipsă imediată de carburanți. Autoritățile urmăresc situația de pe piețele internaționale și nivelul stocurilor interne.

Un factor care ar putea diminua presiunea în lunile următoare este reducerea sezonieră a consumului de motorină. Potrivit ministrului Energiei, cererea este de obicei mai mare în perioada verii și a lucrărilor agricole, iar odată cu apropierea sezonului rece consumul începe să scadă.

În pofida acestui factor sezonier, evoluția prețurilor va depinde în mare măsură de situația de pe piețele internaționale, de disponibilitatea capacităților de rafinare și de stabilitatea rutelor de transport al petrolului și produselor petroliere.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *