Ancheta în cazul exploziei puternice auzite în dimineața zilei de 18 septembrie, în zona Colonița-Tohatin, capătă noi detalii. Poliția anunță că pe un teren din apropierea satului Colonița, municipiul Chișinău, au fost găsite fragmente care ar putea proveni de la o dronă.
Zona a fost securizată, iar obiectele sunt examinate de experți. La fața locului se află specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care efectuează verificările necesare pentru a stabili proveniența fragmentelor și circumstanțele în care acestea au ajuns în zonă.
În urma verificărilor efectuate la fața locului au fost depistate și alte componente, inclusiv motorul, la aproximativ 100 de metri de locul deflagrației. Serviciile specializate continuă cercetările.
Bubuitura puternică a fost auzită în dimineața zilei de 18 septembrie, în zona Colonița-Tohatin. Poliția a fost sesizată în jurul orei 04:20. Ulterior, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că s-a produs o explozie însoțită de o lumină puternică.
Primarul satului Colonița, Angela Zaporojan, a precizat că explozia nu s-a produs pe teritoriul localității și i-a îndemnat pe oameni să nu se apropie de eventuale fragmente sau obiecte suspecte.
Poliția continuă verificările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.