ESCROCHERIA CU CONTORUL: se dau drept angajați Premier Energy, cer datele din buletin și amenință cu deconectarea de la lumină

1 Min Read

Persoane necunoscute sună consumatorii de energie electrică din Republica Moldova și se prezintă drept reprezentanți ai Premier Energy Distribution. Sub pretextul înlocuirii contoarelor, aceștia le cer date personale, iar în unele cazuri merg chiar mai departe.

Potrivit companiei, escrocii ajung să amenințe consumatorii cu deconectarea de la rețeaua electrică dacă nu oferă informațiile solicitate.

Premier Energy Distribution avertizează fără echivoc: „Aceste solicitări sunt frauduloase”.

Operatorul precizează că înlocuirea contoarelor se efectuează planificat și nu presupune, în niciun caz, furnizarea datelor personale prin telefon.

Compania îi îndeamnă pe consumatori să nu ofere informații personale persoanelor necunoscute, să verifice mesajele primite din surse oficiale și să sesizeze Poliția în cazul oricărei tentative de fraudă.

Pentru sesizări sau incidente în rețeaua electrică, consumatorii pot apela serviciul disponibil 24 de ore din 24 la numărul 022 43 11 11 sau la numărul local indicat pe factură.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *