Criza apei de pe Nistru se adâncește, iar premierul Vasile Tofan a ieșit cu noi precizări. Potrivit șefului Guvernului, Ucraina a informat Republica Moldova, acum două zile, despre „imposibilitatea de a deversa un debit mai mare decât cel care intră în lac, pentru a evita epuizarea rezervelor”.
„Dacă un oraș mare cum e capitala, care are aproape 1 milion de oameni, va rămâne fără apă potabilă la robinete și în canalizare, va fi o catastrofă. De asta lucrăm cu Primăria, lăsăm luptele politice la o parte și ne asigurăm că Chișinăul va avea apă”, a declarat Tofan, în cadrul conferinței de astăzi.
Premierul a adăugat că prioritatea momentului este ca atât nordul, cât și centrul țării să aibă acces la apă — stațiile de captare de la Coșernița și Cosăuți. „Am dat pompe, vom mai da, am apelat la colegii din România și alte țări să ne trimită echipe inginerești, să ne ajute, pentru că e și o problemă mare inginerească — poți avea toate pompele din lume, dar dacă nu le poți trage linie înaltă de electricitate, ca să lucreze de o manieră eficientă, mai ales că lucrăm cu tehnologii construite în anii 60 — stația de captare care nu a fost modernizată — nu vrem să lăsăm aceste lucruri la risc”, a menționat Vasile Tofan.
Întrebat despre concluziile negocierilor cu Ucraina, premierul a spus că, de aproape două luni, a „forțat Ucraina să ne dea mai multă apă decât primeau ei din acumularea în lac”, iar lacul a ajuns la un nivel critic. Tofan a clarificat și „mitul” cifrei de 102 metri: „Asta înseamnă punctul mort, când apa nu mai curge. Riscurile unui mare accident tehnologic încep la 111 m și noi am ajuns acolo”. Totodată, el a precizat că, la moment, Hidrocentrala de la Dubăsari are rezerve de apă, iar nivelul acolo este peste media tipică — „una din puținele noutăți bune”.
În ședința de Guvern din 30 septembrie, Vasile Tofan a venit cu o replică la criticile din societate pe criza de pe Nistru: „Nu accept că ucrainenii sunt de vină. Uitați-vă la Dunăre, la Rin, la Prut. Acolo tot ei au blocat apa?”, a declarat prim-ministrul.
Situația hidrologică a fost discutată la o nouă ședință extraordinară a Comisiei Nistrene, pe 29 septembrie. Potrivit Ministerului Mediului, se atestă o scădere fără precedent a nivelului apei în Nistru. Locuitorii din Vălcineț, raionul Ocnița, spun că nu au nicio informație din partea autorităților: „Așa ceva nu a fost niciodată. Apa e tot mai puțină… Nu ne-a anunțat nimeni nimic, e tare grav”, a relatat un localnic.
Președinta Maia Sandu avertizează că Republica Moldova se apropie de o situație tot mai dificilă la capitolul asigurării cu apă. „Pe termen mediu și lung, trebuie să ne pregătim pentru o realitate în care perioadele de secetă vor fi mai frecvente, iar apa va deveni o resursă tot mai greu de asigurat”, a scris șefa statului.
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că debitul de apă evacuat din lacul de acumulare Costești–Stânca în râul Prut a fost redus la 14 metri cubi pe secundă. Pe 22 septembrie, deputații au aprobat instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile, începând cu 26 septembrie, la solicitarea Maiei Sandu.
În tot acest timp, primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut autorităților centrale mai multe informații despre măsurile și negocierile privind asigurarea cu apă. În reacție, Gheorghe Hajder a replicat că „apă încă este, dar s-a retras mult — nivelul a scăzut la cote istorice” și că „acuzațiile politice nu vor aduce nici apă și nici ploaie”. Imagini transmise redacției UNIMEDIA de locuitorii din Soroca surprind nivelul scăzut al apei în Nistru și mai mulți pești morți rămași pe pietrișul din albie.