Compania de stat Energocom a reziliat contractul de arendă a spațiului de birou care a fost criticat dur în presă. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că decizia a fost luată de Consiliul Administrativ al Energocom.
„În cazul cu oficiul Energocom am examinat încă o dată argumentele care au stat la baza alegerii. Plata chiriei constituie mai puțin de un ban din costul unui metru cub de gaz, însă impactul nesemnificativ asupra tarifului nu anulează obligația de a asigura transparența. Astfel, Consiliul Administrativ al Energocom a decis să rezilieze contractul anterior și să mute oficiul întreprinderii în alt imobil”, a spus ministrul, citează agenția INFOTAG.
Din 1 octombrie 2025, Energocom a arendat un spațiu cu o suprafață de peste 2.200 de metri pătrați, la prețul de 12 euro pentru un metru pătrat, în Chișinău, pe strada Ion Creangă 6V. O anchetă a publicației Ziarul de Gardă a arătat că Energocom plătea lunar pentru chirie circa 530 de mii de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 6,37 milioane de lei pe an, fără TVA. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a inclus 4,4 milioane de lei din suma arendei în tariful reglementat la gaze pentru consumatorii finali, la articolul cheltuieli administrative.
Potrivit anchetei, banii din chirie ajungeau pe conturile unor companii controlate de omul de afaceri Arcadie Topalo, care are o reputație dubioasă — anterior a fost judecat pentru evaziune fiscală și figurează în dosare penale privind spălarea banilor.
Ministerul Energiei și Energocom nu au anunțat încă noua adresă a companiei, care deservește peste 350 de mii de consumatori de gaze din Chișinău.