ALERTĂ ÎN MOLDOVA: ȘASE ZBORURI NEAUTORIZATE, TREI RACHETE ȘI CINCI EXPLOZII — fragmente de drone, găsite în patru raioane

3 Min Read

Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat, sâmbătă, că numărul total de zboruri neautorizate monitorizate a ajuns la șase. Cel puțin trei dintre obiectele detectate ar fi fost rachete, iar în mai multe raioane s-au înregistrat explozii. Autoritățile au demarat anchete și au început colectarea fragmentelor provenite de la obiectele explodate. Una dintre deflagrații a provocat un incendiu de vegetație, însă nu au fost raportate victime.

„În contextul atacurilor masive ale Federației Ruse asupra Ucrainei din această dimineață, Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale informează că, în urma analizei datelor de survol al spațiului aerian național, precizăm că, pe lângă cele cinci aparate de zbor — trei rachete și două drone, explodate la sol, a fost detectat un alt zbor neautorizat”, a anunțat Ministerul Apărării.

Potrivit instituției, obiectul a pătruns în spațiul aerian național la ora 8:04, din direcția localității Udobnoe, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Palanca. La ora 8:05, acesta a părăsit spațiul aerian în direcția localității Bileaiivka, Ucraina. În total, astăzi, 3 octombrie, sistemele de supraveghere ale Armatei Naționale au detectat șase zboruri neautorizate.

Anterior, Ministerul Apărării anunțase că, în intervalul 7:45–8:00, spațiul aerian național a fost survolat de cinci aparate de zbor fără pilot.

Poliția a prezentat, la rândul său, informații actualizate despre fragmentele descoperite și exploziile produse în mai multe raioane. „În această dimineață, în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Hîncești și Anenii Noi, au fost depistate fragmente ale unor aparate de zbor”, a transmis Poliția.

La ora 07:50, în extravilanul orașului Căușeni s-a produs o explozie, iar drona a fost localizată la ora 08:15. La ora 08:24, o altă explozie s-a produs în extravilanul satului Constantinovca, obiectul fiind localizat la ora 09:15.

În raionul Ștefan Vodă, la ora 07:53, în extravilanul satului Crocmaz, s-a produs o explozie, iar obiectul a fost localizat la ora 08:20. În raionul Anenii Noi, la ora 08:00, în extravilanul satului Puhăceni, s-a produs o explozie, obiectul fiind localizat la ora 08:30. În raionul Hîncești, la ora 08:03, în extravilanul satului Dubovca, s-a produs o explozie, iar obiectul a fost localizat la ora 08:40.

„În toate cele 5 cazuri nu au fost înregistrate victime. Polițiștii au asigurat securitatea zonelor și toate măsurile necesare”, se arată în informarea Poliției.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie de fragmentele sau obiectele suspecte și să nu le atingă. Zonele sunt securizate, iar verificările continuă.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *