Președinta Maia Sandu a declarat că prioritatea națională în domeniul apărării este ameliorarea apărării antiaeriene, relatează Infotag. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat portalului românesc Calea Europeană.
„Prioritatea națională în domeniul apărării este ameliorarea apărării antiaeriene. În acest scop, autoritățile investesc resurse proprii și se bucură de sprijinul partenerilor, în special al Uniunii Europene. Este o contribuție semnificativă la eforturile noastre de consolidare a apărării antiaeriene”, a spus șefa statului.
Potrivit ei, autoritățile au reușit să crească reziliența instituțiilor și a societății în ansamblu. „Ne-am confruntat cu atacuri hibride de amploare. Acum un număr mare de drone traversează spațiul aerian al Republicii Moldova, iar unele dintre ele explodează la sol. Firește că ne simțim în pericol, și nu cred că cineva din regiunea noastră se simte în siguranță”, a declarat Sandu.
Președinta a vorbit și despre statutul de neutralitate al țării. „Neutralitatea constituțională a Republicii Moldova nu garantează siguranța țării… Neutralitatea nu ne împiedică să avem relații de parteneriat. Avem un parteneriat strâns cu NATO și cu țările aliate; suntem recunoscători tuturor celor care ne ajută, în special României. România este un partener foarte important al Republicii Moldova, inclusiv în domeniul apărării”, a subliniat ea.
Sandu a adăugat că, în pofida dificultăților economice și a amenințărilor la adresa securității, situația din țară trebuie privită și în contextul războiului din Ucraina. „Pacea care se menține în Moldova este asigurată, în mare parte, de rezistența ucrainenilor”, a spus președinta.