RĂZBOIUL CU DROGURILE ÎN CHIȘINĂU: 9 persoane reținute și 21 de cauze penale într-o singură săptămână

1 Min Read

Poliția Capitalei a tras linie după o nouă săptămână de raiduri împotriva consumului și traficului de droguri în Chișinău, iar bilanțul este unul dur.

În perioada de raportare, nouă persoane au fost reținute, iar polițiștii au avut în gestiune 21 de cauze penale. Totodată, oamenii legii au întocmit 59 de procese-verbale și au desfășurat 25 de măsuri de prevenire.

În cadrul intervențiilor au fost ridicate substanțe precum PVP — cunoscut pe stradă drept „sare” —, marijuana, hașiș, mefedronă și lichide cu efect psihotrop.

De asemenea, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au surprins în flagrant 28 de persoane care dețineau substanțe interzise și dispozitive destinate consumului de droguri.

În aceste cazuri au fost întocmite alte 24 de procese-verbale cu privire la contravenție.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *