Cazul agresiunii care a îngrozit Chișinăul la sfârșitul lunii septembrie capătă o nouă turnură. Șase elevi ai Colegiului Universității Tehnice a Moldovei (UTM), implicați în incidentul din 24 septembrie, au fost exmatriculați fără drept de reînmatriculare în instituție — cea mai severă sancțiune care poate fi aplicată unui elev, potrivit Codului educației.
Tinerii vizați se află, în prezent, în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit administrației colegiului, decizia de exmatriculare a fost adoptată de Consiliul profesoral pe 28 septembrie și de Comisia de Etică și Deontologie Profesională a UTM pe 29 septembrie. Instituția precizează că hotărârea a fost luată în funcție de gravitatea faptelor și de încălcarea normelor de conduită etico-morală.
Conducerea colegiului anunță că victima a beneficiat de asistență psihologică, iar în instituție au fost organizate sesiuni de informare și discuții despre fenomenul bullyingului. Colegiul susține că depune eforturi pentru reintegrarea victimei în comunitate.
Cercetarea cazului este în competența organelor de drept, cu care colegiul afirmă că cooperează.
Totodată, administrația condamnă distribuirea imaginilor cu agresiunea în presă și în spațiul public.
„Expunerea publică poate agrava trauma trăită și îngreuna procesul de recuperare, de aceea facem apel la responsabilitate și respect”, a menționat instituția.
Instituția mai precizează că incidentul a avut loc în afara orelor de curs.
Dacă ai fost agresat(ă) sau supus(ă) unui act de bullying, poți suna la linia națională pentru copii 116 111 — gratuită și confidențială — sau la Serviciul de Urgență 112.