Două femei din Ucraina, de 49 și 24 de ani, au fost condamnate la închisoare după ce au încercat să scoată ilegal din Republica Moldova sute de mii de dolari și de euro, ascunse în bagaje, la punctul de trecere a frontierei Sculeni, spre România. Anunțul a fost făcut de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).
Potrivit procuraturii, cazul datează din martie 2022. Cele două femei se îndreptau spre România cu vehicule diferite: una conducea un Land Rover, iar cealaltă călătorea într-un microbuz de rută. La trecerea frontierei, ambele le-au declarat vameșilor că nu au nimic de declarat.
În timpul controlului, oamenii legii au găsit în geanta șoferiței aproape 400 de mii de dolari. Încă circa 270 de mii de euro au fost descoperiți în valiza pasagerei microbuzului — banii erau ascunși într-o cutie de absorbante igienice.
Anchetatorii susțin că femeile acționau în cadrul unei scheme infracționale, organizator fiind inculpata de 49 de ani. Judecătoria Ungheni le-a recunoscut vinovate: presupusa organizatoare a fost condamnată la șase ani de închisoare, iar complicea ei — la patru ani și jumătate.
Instanța a dispus confiscarea în folosul statului a întregii sume depistate. Procuratura a precizat că, până la intrarea în vigoare a sentințelor, femeile se bucură de prezumția de nevinovăție.