Panică la o pensiune turistică din raionul Hîncești. O cabană din lemn, aflată încă în fază de construcție, a fost mistuită complet de flăcări, iar focul putea cuprinde întregul complex.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:43. La fața locului au intervenit echipajele de salvatori și pompieri, care au constatat că flăcările cuprinseseră întreaga structură a cabanei, ce avea o suprafață de 48 de metri pătrați.
Pompierii au reușit să localizeze focarul în jurul orei 12:00, împiedicând propagarea focului către celelalte construcții și anexe din perimetrul pensiunii. Ulterior, salvatorii au acționat pentru lichidarea definitivă a arderii.
Din fericire, în urma incidentului nu au fost înregistrate victime omenești.
Specialiștii și salvatorii IGSU continuă cercetările la fața locului pentru a stabili cauza exactă și circumstanțele în care s-a produs incendiul.