Parlamentul Republicii Moldova a acordat votul de încredere Guvernului condus de Vasile Tofan, informează MOLDPRES.
Vasile Tofan a declarat că prioritățile noului Guvern vor fi concentrate pe accelerarea creșterii economice, sporirea eficienței și promovarea procesului de integrare europeană.
Pentru noul Cabinet de miniștri au votat 53 de deputați din partea partidului de guvernământ „Acțiune și Solidaritate”.
Votul de încredere a fost acordat după o ședință care a durat peste nouă ore. Timp de o oră, Vasile Tofan a prezentat programul de activitate al noului Guvern, după care a răspuns timp de peste cinci ore la întrebările deputaților, iar apoi au urmat discursurile parlamentarilor.
Potrivit Constituției Republicii Moldova, Parlamentul exprimă Guvernului votul de încredere cu majoritate de voturi. Pe baza acestuia, președintele numește Guvernul, care își exercită atribuțiile din ziua depunerii jurământului de către membrii săi în fața șefului statului.