Scandal cu parcarea specială: spicherul amenință cu sancțiuni doi deputați din partidul „Democrația Acasă”

3 Min Read

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a reacționat la incidentul cu participarea deputaților din partidul „Democrația Acasă”, Sergiu Ștefăncu și Ana Țurcan-Oboroc, care au scos un automobil reținut de pe parcarea specială. Spicherul a calificat aceste acțiuni drept „o formă de banditism sub acoperirea mandatului” și a precizat că aleșii vor fi sancționați.

Potrivit spicherului, chestiunea sancțiunilor va fi examinată fie la ședința Biroului Permanent, fie la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități. „În Parlament sunt prevăzute mai multe tipuri de sancțiuni. O parte dintre ele, ce ține de comportamentul în ședințele plenare, pot fi aplicate de mine”, a explicat Grosu.

Spicherul a calificat cazul drept un „precedent periculos”, făcând o analogie cu situația ipotetică în care un deputat ar putea intra în închisoare și ar elibera singur un deținut. „În final, după cum am înțeles, persoana căreia voiau să-i ajute și-a dat seama că a avut loc un furt și un jaf. A înțeles că două persoane cu imunitate parlamentară l-au băgat în această poveste și el însuși a revenit”, a menționat Grosu.

Deputații și-au calificat acțiunile drept o stopare a ilegalității. Potrivit lor, mașina a fost reținută pe parcarea specială fără temei. Sergiu Ștefăncu a declarat jurnaliștilor că nu a existat niciun abuz de atribuții, deoarece art. 23 din Legea nr. 39 cu privire la statutul deputatului le permite să „ceară încetarea încălcărilor la fața locului”. „Am mers acolo dimineața, ne-am legitimat, nu am intrat cu forța. Am cerut prezența inspectorilor, am contactat executorul și am înregistrat conversația, am sunat la președintele Uniunii executorilor judecătorești. Am cerut politicos ca executorul să vină la fața locului, pentru că automobilul nu trebuia reținut mai mult de 72 de ore. Am discutat cu creditorul, care nu are pretenții, iar proprietarul a prezentat toate notificările expediate. Am întocmit un proces-verbal pentru semnare de către poliție și proprietarul parcării și am cerut stoparea acestei ilegalități”, a povestit deputatul.

Despre incident a devenit cunoscut la 11 februarie. Inspectoratul General al Poliției a comunicat că doi parlamentari au pătruns pe teritoriul parcării speciale, de unde au scos un automobil reținut anterior și l-au returnat proprietarului.

Sursă
Distribuie acest articol