Odesa, sâmbătă, 15 august 2026. La piețele Km 7 și Privoz, ziua pare obișnuită: comercianții își cheamă clienții, se negociază prețurile, se descarcă marfa. Doar că această normalitate e fragilă — în orice moment, o alarmă aeriană poate opri totul.
Printre cei care își câștigă pâinea aici sunt și cetățeni ai Republicii Moldova. Pentru unii, Odesa e casa de zeci de ani. Doamna Raisa, originară din raionul Rezina, trăiește la Odesa de mai bine de 30 de ani. Cu o săptămână în urmă a fost externată din spital, după ce a suferit într-un bombardament care i-a distrus și mașina. „Ne-am obișnuit cu alarmele, cu restricțiile și cu nesiguranța… dar nu te poți obișnui cu adevărat cu războiul”, spune femeia, resemnată. „Chiar de noaptea ne împușcă, dimineața iese lumea la lucru, că de mâncare au toți nevoie.”
Nu toți vor să vorbească despre asta. Natașca, originară din Talmaza, a refuzat să stea de vorbă cu presa — nu vrea „s-o știe toată Moldova”. Iar Ion, născut la Caplani, și-a trimis fetele la bunici la începutul asediului, ca să fie în siguranță. Cea mare a reușit anul acesta să intre la medicină. În satul lui, în zece minute au fost vreo 13 aterizări, iar dronele au căzut la nici 100 de metri de casă. „Ne-au sărit ferestrele, ardea tot împrejur. Am câteva găuri în pereții casei. Pe urmă te obișnuiești”, povestește el. „Noi, moldovenii, suntem așa o lume, că trebuie și să ne jeluim oleacă, altfel vom fi invidiați.”
Ludmila vinde umbrele. Visa să devină juristă, dar n-a fost admisă la facultate, iar acum își câștigă existența la Km 7. „Primele luni au fost cele mai grele. Atunci, fiecare sirenă îmi provoca panică. Acum reacția oamenilor este diferită, însă teama nu a dispărut”, mărturisește ea. Valentina, venită de la Grigoriopol la cumpărături, își amintește cum a auzit prima dată alarma: „Credeam că nu-mi mai văd casa.”
Războiul a lăsat urme peste tot: la Privoz, clădirile poartă cicatrici, curentul lipsește, iar din toate părțile se aude zumzetul generatoarelor. La Km 7, buticurile sigilate vorbesc de la sine. Schimbătorii chinezi domină piața valutară: o grivnă se schimbă cu circa 26 de bănuți moldovenești.
More Read
„Uvaga!” — „Atenție!” — și totul se oprește câteva minute, până când cineva răsuflă ușurat: „a trecut”. Moldovenii de la tarabe nu vorbesc despre curaj în cuvinte mari. Spun doar că trebuie să muncească, să-și întrețină familiile și să meargă înainte. Pentru ei, fiecare zi încheiată cu bine e încă o speranță că normalitatea asta nu va mai fi amenințată de focul războiului.
