ACCIDENT MORTAL PE BUL. DACIA: Șoferul care a lovit un bătrân și a fugit de la locul faptei, trimis după gratii pentru 30 de zile

1 Min Read

Un accident cumplit zguduie din nou capitala. Un șofer de 37 de ani, suspectat că a lovit mortal un pieton pe bulevardul Dacia din Chișinău și a fugit de la locul faptei, a primit 30 de zile de arest preventiv. Decizia a fost pronunțată astăzi, în ședința de judecată.

Tragedia s-a produs în seara zilei de 22 octombrie, pe bulevardul Dacia. Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit după ce a fost lovit de o mașină, iar conducătorul auto a fugit, abandonând automobilul pe drum.

Potrivit datelor poliției, șoferul a fost identificat abia după mai bine de 24 de ore de căutări și reținut pentru 72 de ore.

Astăzi, instanța a dispus arestarea acestuia pentru 30 de zile. Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar circumstanțele exacte urmează a fi stabilite.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *