„DEOCAMDATĂ LĂSĂM LUCRURILE AȘA”: Maia Sandu NU închide ambasada Moldovei la Moscova — „are sarcini pentru sprijinirea cetățenilor noștri”

1 Min Read

Republica Moldova nu va recurge deocamdată la pași diplomatici radicali în relațiile cu Rusia, în pofida incidentelor tot mai frecvente cu drone. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu, care a răspuns jurnaliștilor întrebată despre o posibilă suspendare a activității misiunii diplomatice, scrie Rupor.

„Ambasada de la Moscova are sarcini ce țin de sprijinirea multor cetățeni ai noștri care se află în Federația Rusă. Deocamdată, decizia este să lăsăm lucrurile așa cum sunt”, a declarat șefa statului. Totodată, Sandu nu a exclus că poziția autorităților s-ar putea schimba dacă situația se va înrăutăți.

Amintim că, în august 2026, Ministerul Afacerilor Externe l-a rechemat la consultări pe ambasadorul Moldovei la Moscova, Lilian Darii, după ce o dronă-rachetă a căzut și a explodat în raionul Ștefan Vodă. Diplomatul nu a revenit deocamdată în Rusia.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *