DRAMĂ ÎN RAIONUL STRĂȘENI: fetița de 6 ani rănită în accidentul de lângă Făgureni a MURIT la spital. Poliția a stabilit că la volan era chiar MAMA copilei, beată

1 Min Read

O fetiță de șase ani a murit la spital, la aproape două săptămâni după ce a fost rănită grav într-un accident produs lângă Făgureni, raionul Strășeni. Ancheta a scos la iveală un detaliu cutremurător: la volanul mașinii se afla chiar mama copilei, aflată în stare de ebrietate avansată.

Potrivit poliției, probele biologice prelevate de la femeie au indicat o concentrație de 1,35 grame de alcool per litru de sânge. Pe caz a fost pornită o cauză penală, iar femeia este cercetată în libertate. Anchetatorii continuă să acumuleze probe pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, a declarat pentru IPN că fetița a decedat în pofida eforturilor medicilor. Copila fusese internată în stare extrem de gravă, cu politraumatism și leziuni severe.

Accidentul s-a produs în noaptea de 13 septembrie, după ce automobilul în care se afla familia a derapat și a ajuns într-un canal de scurgere a apei. Soțul femeii, în vârstă de 39 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând 0,85 mg/l de alcool în aerul expirat, iar femeii i-au fost prelevate probe biologice. La acel moment nu era clar cine se afla la volan.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *