DRONĂ PRĂBUȘITĂ LÂNGĂ CROCMAZ: după explozii de peste graniță, terenurile au luat foc, iar polițiștii au găsit fragmente suspecte

1 Min Read

O nouă alertă la frontiera de sud a țării: o dronă prăbușită lângă satul Crocmaz a provocat un incendiu de vegetație. Anunțul a fost făcut de ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, care a precizat că flăcările au izbucnit după explozii produse pe teritoriul Ucrainei.

Potrivit ministrei, mai multe sesizări au fost primite de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră de la patrulele din Tudora și Olănești, în cursul nopții trecute. „O porțiune de teren din afara satului Crocmaz a fost afectată, mai exact de un incendiu de vegetație, în urma exploziilor produse pe teritoriul Ucrainei”, a declarat Misail-Nichitin.

La fața locului, polițiștii de frontieră au ridicat fragmente de metal și plastic. Acestea vor fi examinate și supuse unei expertize de specialitate, pentru a se stabili tipul și proveniența aparatului de zbor prăbușit, precum și circumstanțele incidentului.

Ministra a mai anunțat că ministerul a finalizat un concept de măsuri de securitate pentru punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Mai mult, procedurile de la punctele de trecere unde controlul comun se desfășoară în prezent pe teritoriul Ucrainei ar putea fi mutate pe partea moldovenească a frontierei.

Sursă
Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *