Fetița de șapte ani care și-a pierdut părinții și sora mai mică într-un accident rutier din Grecia a fost adusă la Chișinău, unde va continua tratamentul și reabilitarea.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, o autospecială SMURD s-a deplasat pe 13 august în Grecia pentru a o prelua pe minoră. Echipajul a fost format din doi angajați ai IGSU și un medic de la Institutul Mamei și Copilului.
Fetița a fost preluată de la Spitalul General „Papageorgiou” din Salonic, unde fusese internată pentru tratament și reabilitare, și transportată pe cale terestră în Republica Moldova. Pe tot traseul, starea ei a fost monitorizată de echipajul specializat. Autospeciala a ajuns la Chișinău sâmbătă, în jurul orei 02:00, iar minora a fost predată medicilor de la Institutul Mamei și Copilului pentru continuarea tratamentului.
Tragedia s-a produs la mijlocul lunii iulie, în regiunea Halkidiki, pe drumul Nea Moudania-Sithonia, în apropiere de Polygyros, după ce mașina familiei s-a ciocnit frontal cu o autocisternă. Mama, de 28 de ani, și fetița de șase luni au murit pe loc, iar tatăl, de 35 de ani, a decedat ulterior la spital.