Igor Grosu, despre perchezițiile la MoldATSA: „Instituțiile trebuie să ancheteze cazul de la început până la sfârșit și să prezinte toată informația”

3 Min Read

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că acțiunile desfășurate de Centrul Național Anticorupție (CNA) la întreprinderea de stat „MoldATSA” reprezintă o decizie ce ține exclusiv de competența organului de urmărire penală, iar anchetele trebuie duse până la capăt, transmite MOLDPRES.

„Este decizia CNA. Dacă au considerat că există temeiuri, documente sau alte probe care trebuie ridicate în cadrul procedurii, aceasta este decizia lor legală. Ei poartă responsabilitatea pentru toate acțiunile de urmărire penală. Interesul nostru este ca ei să ancheteze cazul de la început până la sfârșit și să prezinte toată informația”, a declarat Igor Grosu.

Șeful legislativului a reamintit că premierul Vasile Tofan, încă la prima ședință a noului Guvern, a cerut luarea de măsuri privind gestionarea patrimoniului întreprinderilor de stat aflate în subordinea Agenției Proprietății Publice. „Domnul prim-ministru, încă la începutul ședinței de ieri, a venit cu indicații privind gestionarea patrimoniului întreprinderilor de stat administrate de APP. Totodată, CNA trebuie să-și facă în continuare lucrul”, a menționat Grosu.

Liderul PAS a respins acuzațiile înaintate de președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, potrivit cărora acesta ar fi știut încă de anul trecut despre situația de la MoldATSA, inclusiv despre salariile mari ale unor angajați. „Acest personaj minte. El scoate frecvent în spațiul public informații false. Despre aceste salarii nu am știut. Recunosc public că nici nu mi-am imaginat că așa ceva este posibil într-o instituție”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a precizat că știa doar despre necesitatea unor salarii competitive pentru anumite funcții de specialitate, precum controlorii de trafic aerian, din cauza responsabilității înalte și a deficitului de personal. „Admiteam astfel de salarii pentru controlorii de trafic aerian, pentru că era o problemă a fluctuației de personal și a volumului mare de muncă. Dar despre salariile excesiv de mari din sectorul administrativ – resurse umane, contabilitate, șoferi și alte funcții administrative – nu am știut, vă spun cu toată sinceritatea”, a declarat Igor Grosu.

Procuratura Anticorupție, împreună cu ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), desfășoară 25 de percheziții în cadrul dosarului penal pornit pe faptul abuzului de serviciu la întreprinderea de stat „MoldATSA”. Acțiunile vizează angajații întreprinderii care dețin funcții de conducere.

Sursă
Distribuie acest articol