Directorul Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, susține că el și instituția pe care o conduce sunt supuși unor presiuni și amenințări, iar motivul ar fi demiterea fiului unei deputate.
Potrivit lui Ștefăniță, în spatele presiunilor ar sta președinta Comisiei Educație și Cultură, Liliana Nicolaescu-Onofrei, al cărei fiu a fost concediat din agenție. Directorul afirmă că tânărul ar fi avut un comportament inadecvat și ar fi lipsit de la muncă timp de trei săptămâni.
„Nu comentez minciunile sfruntate și aberațiile unor funcționari frustrați, cărora le-a venit timpul să plece. Avem nevoie de instituții puternice, cu oameni integri și cu caracter, care să deservească cetățenii, nu grupuri de interese cu bani”, a transmis Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Ștefăniță a declarat că, dacă presiunile nu încetează în 48 de ore, va intra în greva foamei. El susține că Agenția a fost supusă mai multor controale și că noua guvernare a eliminat Consiliul Național al Monumentelor Istorice, printr-un decret din 8 septembrie 2021.