Expresia „om uspeșnîi” a ajuns subiect de scandal, iar mai multe persoane publice de la noi ar putea fi trase la răspundere. Femeia care a făcut expresia virală a apelat la o avocată pentru a opri răspândirea imaginilor, iar aceasta a transmis notificări celor care au publicat sau redistribuit conținutul, cerându-le să-l elimine și să înceteze distribuirea lui.
Printre cei notificați se numără și popularul actor și influencer Emilian Crețu, care a înregistrat și el un video cu sunetul viral.
Într-un interviu cu Dorin Galben, femeia a dezvăluit că mai multe persoane publice de la noi au fost notificate de avocata sa, dar a refuzat să ofere lista completă, confirmând doar că Emilian Crețu este printre cei cu care s-ar putea judeca.
„Eu eram într-o stare că voiam să-i pedepsească pe toți pentru ce au făcut. Eu înțeleg că pentru unii asta era un moment de amuzament. Eu presupun că (Emilian Crețu) trebuie să-și asume dacă face”, a spus Cristina.
Femeia a recunoscut că nu va avea pretenții juridice la toți cei care au folosit expresia sa virală, dar că va merge până-n pânzele albe pentru a-i trage la răspundere pe cei care fac, cu ajutorul Inteligenței Artificiale, video-uri care-i lezează onoarea.
„Știu clar ce fac. În instanță o să meargă cei care au fost din start și toți cei care acum mai postează și mai inventează… Acest grup de oameni vor să mă demoralizeze total. Ei, cu ajutorul AI, fac video sexualizate, cu pozele și video de pe pagina mea originală. Eu îmi doresc ca acesta să fie ultimul caz de hate în masă și de asemenea amploare”, a mai spus femeia.