«SITUAȚIE ALARMANTĂ» ÎN TRANSNISTRIA: ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei au venit la Chișinău și au pus pe masă ABUZURILE

3 Min Read

Ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei pe lângă Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) s-au reunit zilele acestea la Chișinău, în cadrul Formatului de la Weimar. Acolo au discutat cu vicepremierul pentru reintegrare Valeriu Chiver despre situația drepturilor omului în regiunea transnistreană.

Diplomații au confirmat sprijinul pentru o soluționare pașnică și cuprinzătoare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în granițele sale recunoscute internațional, a anunțat Biroul pentru reintegrare.

Potrivit Biroului, discuțiile au vizat dinamica dialogului pe platformele existente de reglementare transnistreană, evoluțiile din regiune, dar și măsurile luate de autoritățile naționale pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Valeriu Chiver le-a prezentat delegației politica de reintegrare treptată a țării, cu accent pe includerea etapizată a agenților economici din stânga Nistrului în spațiul fiscal-vamal unic al Republicii Moldova. Oficialul a subliniat și rolul fondului de convergență pentru sprijinirea cetățenilor moldoveni care locuiesc în regiunea transnistreană.

Un alt subiect al întrevederii a fost «situația alarmantă privind drepturile omului în regiunea transnistreană». Delegațiile au vorbit despre abuzurile din regiune, inclusiv despre restrângerea dreptului elevilor la educație în școlile cu predare în limba română și despre obstacolele artificiale în calea liberei circulații.

«La rândul lor, ambasadorii celor trei state au exprimat un sprijin ferm pentru o soluționare pașnică și cuprinzătoare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în limitele granițelor sale recunoscute internațional», au precizat reprezentanții Biroului pentru reintegrare.

Ambasadorii au avut și o întâlnire cu ministrul de Externe Mihai Popșoi. Potrivit MAE, discuția a vizat aspecte ale activității OSCE, cu accent pe cooperarea în domeniul securității regionale și internaționale.

«S-a discutat stadiul procesului de reglementare transnistreană, cu o atenție deosebită acordată încălcării drepturilor și libertăților omului în raioanele din estul țării. Ministrul Mihai Popșoi a subliniat că autoritățile de la Chișinău își mențin poziția fermă privind soluționarea conflictului transnistrean exclusiv pe cale pașnică, prin mijloace politico-diplomatice și cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova», se arată în comunicatul MAE.

Ambasadorii Germaniei, Franței și Poloniei au confirmat, la rândul lor, sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru cursul său european.

Sursă
Distribuie acest articol