Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat în fața jurnaliștilor, răspunzând la o întrebare privind relațiile dintre Republica Moldova și Rusia, că acestea nu pot fi normalizate fără eliberarea din închisoare a Evgheniei Guțul.
„Nu e nimic complicat, e foarte simplu. Pentru aceasta, trebuie pur și simplu să se renunțe la o linie de conduită bazată pe rusofobie. Pentru aceasta, trebuie eliberați prizonierii politici. Măcar să o elibereze pe Guțul, mama a doi copii, pur și simplu din considerente umanitare. Și trebuie pur și simplu declarat interesul pentru construirea unor relații bune cu Rusia. Rusia are întotdeauna o atitudine pozitivă față de astfel de declarații, le salută și este gata să urmeze calea normalizării relațiilor și a unei cooperări cu adevărat reciproc avantajoase”, a declarat Peskov.
Potrivit materialelor anchetei judiciare, în perioada 2019-2022, în calitate de secretară a partidului neconstituțional „Șor”, Evghenia Guțul a introdus ilegal și în mod sistematic în Moldova bani proveniți din străinătate. Ea a fost acuzată și de coordonarea activității unor birouri ale partidului și de „primirea cu bună știință a unor sume de bani de la o grupare criminală organizată” pentru finanțarea activității partidului — peste 42,5 milioane de lei.
În august 2025, Evghenia Guțul, fosta bașcană a Găgăuziei, a fost condamnată la șapte ani de închisoare. Ea își ispășește pedeapsa într-o închisoare pentru femei din satul Rusca, în sudul Moldovei.
Dosarul urmează să fie examinat de Curtea Supremă de Justiție, iar declarația lui Peskov vine în contextul în care relațiile dintre Chișinău și Moscova rămân tensionate.