Memoria victimelor rome ale Holocaustului prinde viață la Chișinău: pe 3 august, de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului Romilor, la Podul de la Gara Visterniceni a fost inaugurată o placă memorială. De aici, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sute de romi au fost deportați în Transnistria.
La ceremonie au participat reprezentanți ai comunității rome, istorici și autorități. Președintele Coaliției „Vocea Romilor”, Vasile Drangoi, a povestit drama familiei sale: tatăl său, care avea doar 12 ani, a fost singurul supraviețuitor, după ce s-a ascuns împreună cu fratele său mai mic într-un bordei. Părinții nu s-au mai întors, iar fratele de patru ani a murit din cauza condițiilor grele în care se refugiaseră.
Placa memorială poartă inscripții în cinci limbi, inclusiv în limba romani. Istoricul Ion Duminică a amintit că, la 16 septembrie 1942, aproximativ 1.590 de romi au fost concentrați în zonă și îmbarcați în trenuri cu destinația Transnistria; unii dintre cei deportați au încercat să fugă, însă au fost uciși pe loc.
Reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării au amintit că, din 2018, Holocaustul este studiat în școli ca disciplină opțională, iar în 2025 a fost elaborat un suport didactic pentru cadrele didactice. Autoritățile pregătesc, totodată, un nou plan național privind promovarea memoriei Holocaustului, care va include, pentru prima dată, și referiri la combaterea antițigănismului și a altor forme de prejudecată.
Potrivit estimărilor istorice, aproximativ 500.000 de romi au fost exterminați în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar în lagărele din Transnistria, teritoriu aflat atunci sub administrația României, au fost deportate aproximativ 25.000 de persoane de etnie romă, în perioada 1942–1943, în timpul regimului condus de Ion Antonescu.