Emilian Crețu aruncă o nouă „bombă”! Cea mai recentă parodie a sa face aluzie la „prietena” lui din Dubai, Tany Vander, și la căsnicia acesteia cu Vasile Lungo, despre care circulă zvonuri că atârnă de un fir de ață. Cei doi ar fi divorțat, dacă îl credem pe influencer. Actorul a dezvăluit și cum a intrat în posesia unor informații personale despre afacerista pe care atât de des a luat-o peste picior.
Mai în glumă, mai în serios, Emilian Crețu a spus că a cumpărat abonament la chatul cu fete creat de Tany Vander, iar acolo afacerista s-ar fi destăinuit.
Vasile Lungo și Tany Vander nu au confirmat public zvonul, dar comportamentul lor dă de bănuit, iar cel care alimentează și mai mult speculațiile este chiar Vasile Lungo.
Afaceristul care îi învăța pe internauți să facă investiții de succes a plecat singur în vacanță și a început să compună poezii pe care le recită și le publică pe blogul său de Instagram, unde până nu demult aborda doar subiecte economice și afișa un stil de viață opulent alături de familia sa.
Momentan, Vasile Lungo s-ar afla în Thailanda, iar Tany Vander și copiii lor au rămas în Dubai.
Înainte de plecare, bărbatul a postat prima sa poezie pe Instagram și a rugat să nu fie judecat sever.
În acest an, soții s-au mutat în Dubai, după ce și-au vândut toate proprietățile din Moldova. Vander și Lungo au doi băieți.
Deocamdată, soții nu au suflat o vorbă despre separare sau divorț.