Dosarul penal împotriva procurorului general Alexandr Stoianoglo este unul planificat, a declarat președintele de onoare al Partidului Liberal, Mihai Ghimpu. El și-a exprimat regretul că la acest caz este implicat fostul său coleg de partid, astăzi deputat PAS, Lilian Carp.
Potrivit lui Ghimpu, sesizarea împotriva lui Stoianoglo la Consiliul Superior al Procurorilor a fost redactată de altcineva, iar Carp doar a depus-o, în calitate de președinte al comisiei parlamentare pentru securitate. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În centrul atenției” de la Publika TV.
„Înțelegem cu toții că absolut totul a fost pregătit dinainte, inclusiv voturile. Pregătit de cei care conduc țara. Îmi pare foarte rău, dar Lilian Carp a fost puțin folosit. A vrut să pară un erou, dar a fost folosit. Pentru că nu poți să te prezinți în fața Consiliului Procurorilor cu un ordin, ca și cum ai fi procuror în fața judecătorului”, a spus Mihai Ghimpu.
La rândul său, Lilian Carp a calificat afirmațiile lui Ghimpu drept absurde.
„Bineînțeles, acest text l-am scris eu, împreună cu asistentul meu. Toate corecturile și datele se află în computerul meu, se poate verifica, de aceea este absurd. Nu voi comenta prostiile nimănui”, a spus politicianul.
Anterior, tot în cadrul emisiunii „În centrul atenției”, Carp a povestit că a redactat sesizarea care a stat la baza deschiderii dosarului împotriva lui Stoianoglo în doar șase zile, bazându-se pe publicațiile din mass-media.