O veste care îi pune pe gânduri pe viticultorii din satele Moldovei. După aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, producția de vin din soiurile „Isabella” și „Lidia” pentru piața europeană va rămâne interzisă, iar Chișinăul încearcă să obțină o perioadă de tranziție pentru ca oamenii să poată continua să cultive aceste soiuri.
Subiectul a fost abordat de vicepremierul pentru integrare europeană, Cristina Gerasimov, care a explicat că discuțiile se poartă direct cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru că legislația Uniunii impune cerințe stricte privind soiurile de struguri folosite la producerea vinului.
„Discutăm aceste aspecte cu Uniunea Europeană, încercăm să solicităm perioade de tranziție și posibilitatea de a le continua cultivarea pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat Gerasimov, potrivit bani.md.
Chiar dacă vor primi undă verde pentru cultivare, viticultorii nu scapă de restricții. Permisiunea de a crește „Isabella” și „Lidia” nu înseamnă automat că vinul obținut din aceste soiuri va putea fi vândut în Uniunea Europeană.
„Asta nu înseamnă că nu vor putea exporta pe alte piețe, dar nu vor putea exporta pe piața Uniunii Europene”, a subliniat vicepremierul.
Producătorii vor putea însă să-și ducă marfa pe alte piețe, acolo unde astfel de restricții nu există. În paralel, negocierile cu Bruxelles-ul vizează și posibilitatea unui sprijin din partea statului pentru agricultorii care vor fi afectați de noile cerințe, astfel încât aceștia să-și poată adapta producția la standardele europene sau să găsească alte piețe de desfacere. Deocamdată, nici sumele, nici condițiile în care ar putea fi acordate aceste plăți nu au fost stabilite.
Anterior, problema a fost semnalată și de ministrul agriculturii și industriei alimentare, Eugeniu Osmochescu, care a atras atenția că unele soiuri de struguri cultivate în Republica Moldova nu corespund cerințelor europene pentru producția de vin.
Astfel, pentru viticultorii care au mizat ani la rând pe „Isabella” și „Lidia”, rămâne întrebarea cât de generoasă va fi perioada de tranziție cerută de Chișinău și dacă sprijinul promis va acoperi pierderile celor care vor fi nevoiți să-și schimbe plantațiile.