Oamenii legii au anunțat miercuri, 5 august, reținerea „în flagrant” a unui bărbat bănuit de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit 1.500 de euro, susținând că are influență asupra unor angajați ai Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP).
Potrivit materialelor cauzei penale, bănuitul i-ar fi promis denunțătorului că îi poate determina pe polițiști să nu-l documenteze pentru conducerea unui mijloc de transport în stare de ebrietate și să nu-i aplice sancțiunile prevăzute de lege.
Reținerea a avut loc marți seara, pe teritoriul Gării Auto din orașul Cimișlia, imediat după transmiterea, sub controlul CNA, a sumei de 1.500 de euro. În urma percheziției, banii au fost găsiți și ridicați din automobilul bărbatului.
Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în Izolatorul de detenție provizorie.