Un funcționar al Primăriei Durlești a fost reținut de polițiști după ce, în timp ce conducea un Audi și se afla în stare de ebrietate, a lovit o Toyota parcată. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, acesta ar fi Tudor Bucșan, ex-consilier PAS la Durlești, actualmente ales independent.
Potrivit Poliției, bărbatul, de 26 de ani, a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 1,15 mg/l alcool în aerul expirat.
UNIMEDIA a solicitat o reacție din partea lui Tudor Bucșan, însă acesta nu a răspuns.
Cu o zi înainte, bărbatul fusese documentat de polițiști pentru consum de băuturi alcoolice în loc public, însoțit de manifestări huliganice.
Mai mult, ex-consilierul PAS la Durlești, actualmente ales independent, a fost scos de la ședința din 20 august a Consiliului local, după ce ar fi consumat alcool chiar în timpul întrunirii.
La 21 mai, alesul din Consiliul Orașului Durlești a anunțat că și-a dat demisia din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și din partid, urmând să își continue activitatea în calitate de consilier independent.
Amintim că, la sfârșitul lunii iunie, un scandal a avut loc în organizația PAS din Durlești: consilierul local Tudor Bucșan a depus un denunț la Centrul Național Anticorupție (CNA) și la Procuratura Anticorupție, în care l-a acuzat pe liderul local PAS, Oleg Popșoi, că ar fi luat mită de peste 200.000 de euro pentru a aproba un Plan Urbanistic Zonal (PUZ). La rândul său, Oleg Popșoi a respins acuzațiile și a susținut că este victima unui șantaj.